Sări la conţinut

În linie dreaptă

6 iunie 2013

După ce ne-am luptat trei luni cu birocrația din sistemul medical, săptămâna trecută am aflat vestea cea bună: Ministerul Sănătății ne-a aprobat dosarul pentru transplant de ficat. A fost selectat Spitalul Universitar din Gent (Belgia).

Având în vedere că vestea a venit în preajma zilei de întâi iunie, ziua copiilor și ziua în care Vlăduț a împlinit 6 luni, a fost o mare, mare bucurie pentru noi.

Bineînțeles, în „buna” tradiție românească, și-au băgat coada birocrații DSP, care, deși au oferta de preț completată conform tuturor cerințelor, conținând toate datele contului bancar al spitalului, fiind și semnată și ștampilată, nu vor să facă plata până nu primesc încă un document care să conțină contul bancar al spitalului și solicitarea de plată, document care să fie musai semnat și ștampilat, un mail nefiind suficient pentru contabilii dinozauri ai DSP (care n-au auzit de semnătură electronică), căci mailul nu are ștampilă (!). Grea boală ștampila asta! Se pare că funcționarul public român, și mai ales cel din regnul contabil, se închină la ștampilă și pupă tușiera pe post de icoană, și astfel, pe lângă curentele religioase existente (creștinism, islamism, budism, protestantism etc.), contabilii din instituțiile publice au o religie nouă, distinctă, ștampilismul.

Cred că i-am înnebunit de cap pe cei de la Spitalul Universitar din Gent cu insistența noastră pentru ștampile, dar pur și simplu nu reușim să-i convingem pe cei de la DSP că un mail oficial, transmis de pe o adresă de e-mail oficială a spitalului este absolut suficientă.

Ne-a fost aprobată doar suma estimată de belgieni pentru transplant, 67763,7 euro. Din păcate această sumă acoperă strict transplantul și spitalizarea necesară transplantului. La această sumă se adaugă și alte costuri (transportul cu avionul, consultațiile, analizele și evaluările pre-transplant, controalele medicale post transplant și cazarea de dinaintea transplantului și de după transplant, având în vedere că va trebui să ajungem acolo cu câteva săptămâni înainte de transplant și să rămânem câteva săptămâni după transplant), costuri care se ridică, estimativ, în jurul sumei de 60.000 de euro, bani pe care nu-i avem încă.

Am primit până acum ajutor, de la colegii din Ministerul Educației și din Universitatea Aurel Vlaicu, și de la foarte mulți prieteni, precum și de la o mulțime de persoane pe care nu le cunoaștem personal, dar care au fost sensibili la durerea noastră. Tuturor le mulțumim din suflet pentru sprijinul acordat, atât material cât și moral.

Spitalul Universitar din Gent ne așteaptă să venim cât mai repede posibil, dar piedici de natură birocratică și lipsa banilor necesari pentru cheltuielile adiacente transplantului duc la amânarea plecării noastre, sănătatea lui Vlăduț fiind, astfel, pusă în pericol.

Întrucât suma strânsă până în acest moment nu este suficientă, lansăm din nou un apel la ajutor, și îi rugăm pe toți cei care ne pot ajuta, să facă o mică donație, astfel încât să putem pleca în Belgia cât mai repede, să-i putem da lui Vlăduț o șansă reală pentru o viață normală și liniștită.

Reclame

From → Uncategorized

5 comentarii
  1. Se poate un IBAN?

    • Conturile sunt în format IBAN

      Cont lei la CEC – Agenția Traian:
      Titular :Botan Mihai-Deliu
      Cont IBAN: RO20CECEB30908RON3431882

      Cont euro la BRD – Agenția Piața Romană:
      Titular :Botan Mihai-Deliu
      Cont IBAN: RO77BRDE410SV86030484100

Trackbacks & Pingbacks

  1. A good deed | Univers de sentimente colorate
  2. Vlăduţ, în linie dreaptă spre Belgia
  3. Vlăduţ, în linie dreaptă spre Belgia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

andreanum & co

provincialii sufoca capitalistii. provincialismul e un mod de viata. capitalismul se invata

Cristi Petre's Blog

Est modus in omnibus rebus

WordPress.com

WordPress.com is the best place for your personal blog or business site.

%d blogeri au apreciat asta: